luni, 31 ianuarie 2011

Primul Târg de handmade din Oradea la Galeria de Arte Vizuale dec 2010










 
“Târgul de Artă şi Cadouri handmade de Crăciun” a fost organizat de Filiala UAP, Oradea în colaborare cu Brio Collection (Gabriela Postole) în scopul de a face cât mai cunoscut spaţiul expoziţional de pe Corso al Galeriei de Arte Vizuale. Demers pornit de la o constatare amară că orădenii nu prea ştiu unde este Galeria de Artă… E adevărat că în ultimii 20 de ani Galeria aşa cum era ea cunoscută pe vremuri şi-a pierdut locaţia de trei ori şi s-a mutat de patru ori, ceea ce, probabil, i-a cam debusolat pe orădeni. De aceea organizarea unor asemena târguri de artă şi handmade sunt binevenite din multe puncte de vedere. Întâi că serveşte ideii de a face şi mai bine cunoscut spaţiul cultural al Galeriei, apoi orădenii au posibilitatea să cumpere obiecte de artă şi handmade de o calitate artistică controlată şi garantată. Odinioară Galeriile Fondului Plastic erau cele mai căutate atât pentru lucrările de artă plastică: pictură, grafică, sculptură, etc. cât şi pentru micile obiecte de artă pe care le puteai găsi în vitrinele Galeriei. Obiecte decorative din ceramică, sticlă, tapiserii, textile, corpuri de iluminat, bijuterii din ceramică, piele, metale, sticlă, pandantive, genţi de piele sau alte fibre textile, măşti şi mai ales creaţia vestimentară era la mare căutare. Toate aceste exemple fac parte din categoria artelor decorative, realizarea acestora, în 90% din cazuri, se făcea manual de către artiştii plastici ai vremii.

Consider că definirea expresiei handmade, dincolo de traducerea strictă “făcut de mână” sau “lucru manual”, ar putea însemna obiect artistic utilitar cu serioase valenţe plastice şi de cele mai multe ori unicat sau serie mică.
Revenind la eveniment pot spune că el a avut două direcţii ce se subînţeleg chiar din titlu “Târg de Artă şi Cadouri handmade de Crăciun”. Membrii Filialei UAP Oradea, artişti plastici profesionişti şi studenţi la arte au expus pe simezele Galeriei tablouri, grafică, sculptură, ceramică, icoane, artă foto. Dintre artiştii participanţi îi amintim pe soţii Jakobovits Miklos şi Marta (pictură şi ceramică), Aurel Roşu (pictură-sculptură), Florian Heredea (pictură), Ioan Mihele (sculptură), Mihaela Tătulescu (broderie cu materiale neconvenţionale), Corina Baciu (broderie), Marius Vesa (sculptură), Miklos Ioan (pictură), Oana Băruţa (icoane), Simona Derecichei (grafică), Ovidiu Sălăgean (pictură), Doina Tătar (sculptură), Horea Popa (grafică şi fotoprinturi), Teodora Vlaicu (fotoprinturi), soţii Adrian şi Claudia Peter (sticlă float şi tapiserie) şi Pongrácz Lajos (icoane). 
Cea de a doua componentă a Târgului a fost dedicată handmade-ului care s-a aşezat în mod firesc în spaţiul generos al Galeriei. Manufacturierii-artişti (aproape majoritatea participanţilor sunt absolvenţi de arte plastice sau studenţi la arte sau arhitectură), şi-au montat instalaţiile de prezentare, apoi au aşteptat clienţii care au apărut, la început mai timid… dar timp de nouă zile lumea a început să intre şi chiar să cumpere, astfel că până la sfârşit (23 decembrie) atât clienţii cât şi participanţii au fost mulţumiţi. Dintre aceştia doresc să-i enumăr pe unii dintre ei în cele ce urmează. De departe cel mai monumental stand i-a aparţinut Idei Pazmany, ea înăşi fiind un  personaj pitoresc, mai ales înconjurată de covoarele ţesute la război, traiste din fibre textile, coliere şi brăţări şi bijuterii lucrate sau asamblate manual, căciuli, fulare, îngeraşi de pâslă etc, toate într-un cuvânt aducând cu atmosfera unui bazar turanico-mongol. Moni Farkas, artist plastic, a venit cu un stand mic amenajat minimalist, cu mult bun gust amintind de cremonia ceaiului. Moni oferea celor interesaţi podoabe de Crăciun din ceramică arsă, suluri de scorţişoară pictată manual în tonuri aurii sau argintii, conuri de brad, obiecte din hârtie decorativă. Mihaela Tătulescu şi subsemnatul, artişti plastici, au avut de oferit publicului eşarfe din mătase naturală vopsite manual (de 3-4 ori), fiecare unicat, pandantive din pastă polimerică cu simboluri ancestrale, populare sau antropomorfice, genţi din piele, cusute manual, clapa închizătorii fiind ornamentată cu diverse elemente decorative, felicitări unicat cu hârtie manuală şi mătase pictată manual. Mariana Chiricheu a adus la târg o serie de ţesături şi covoare din lână cu motive populare, fibrele find vopsite cu pigmenţi vegetali. Gabriela Postole, designer, colaborator în organizarea târgului a avut un stand diversificat: globuri şi cutii de bijuterii pictate prin tehnica şerveţelului, genţi croşetate, seturi de bijuterii din fimo, dar şi din cristale Svarowsky. Hobby Art şi DekorMania sunt două mari firme de produse handmade care au avut pe standuri o multitudine de obiecte de decor, globuri, bijuterii, sticlărie, ceramică etc.care au atras mulţi clienţi prin oferta lor diversificată. Ada Mihaela şi Fero Egyed un cuplu de veterani într-ale târgurilor de handmade, s-au prezentat cu obiecte din piele, traiste, genţi, bijuterii din cupru, lemn şi piele pictate sau gravate, toate ducând cu gândul către rune şi şamani. Deşi Fero n-a participat cu obiectele muzicale din lemn, care l-au consacrat în lumea târgurilor de gen, în schimb, în ultima seară, la spartul târgului, ne-a oferit un concert de muzică tribală împreună cu colegii din trupa Nagual, al cărui lider este. Preţ de 40 de minute auditoriul a fost transpus în ritmurile unor vremi imemoriale. După aceea trezindu-ne la crunta realitate, scuturândune ca nişte tribali ce suntem, ne-am dat întâlnire în primăvară ca să facem criza mai frumoasă, să o împodobim cu mărţişoare şi cadouri de 8 martie, dar şi cu un program expoziţional deosebit pentru tot anul 2011.
Radu TÎRNOVEAN